Lirică electorală, sloganuri şi versificaţ ii satirice de campanie: este titlul Anexei care încheie recenta carte a lui Cristian Preda de la Polirom Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 până în prezent. Voi scrie altădată despre carte, absolut remarcabilă.

Deocamdată mă opresc la Anexă, care este o mică antologie de texte poetice ocazionale, ocaziile fiind, se înţelege, campaniile electorale din România ultimilor 180 de ani. Trebuie să mărturisesc că multe texte îmi erau necunoscute, deşi literatura română n-a dus lipsă de poezie ocazională, atât în epoca romantică de la mijlocul secolului XIX, cât şi imediat după 1948, când devenise specia preferată a poeţilor realişti-socialişti, iar eu am publicat o istorie a literaturii, din care astfel de producţii fac, într-un fel, parte. Calitatea textelor este, aproape fără excepţie, lamentabilă. E vorba de satire, epigrame, ode, imnuri şi altele, semnate ori anonime, aparţinând câteodată unor autori celebri. Cristian Preda le-a cules exclusiv pe cele care se referă la alegeri, adică, la vot. Printre primii autori se numără Vasile Alecsandri, cu o satiră fără pic de sare şi piper la adresa lui „gură cască” „omu politicu”, tipărită, unde credeţi?, în „Convorbiri literare” în 1867. Până şi ortografia revistei junimiste era la data aceea îngrozitoare. Cam toate gazetele vor publica de-a lungul vremii texte asemănătoare, mai cu seamă oficioasele partidelor, de la „Viitorul” liberal la „Scânteia” comunistă. Şi, desigur, efemerele foi satirice, câtă frunză, câtă iarbă, de la „Moftul român” al lui Caragiale încoace.

Nu au, evident, a face cu literatura. Iar ca reflex al unor atitudini politice sunt „datate” şi au nevoie de note de subsol pentru a fi înţelese de cititorul actual. Am căutat zadarnic o brumă de „universalitate”, deşi, zice-se, istoria se repetă şi, dacă ne-am lua după ideea lui Neagu Djuvara, cum