Profesorul australian Steve Keen spune că cea mai mare parte a volumului de credit a fost generată de un sistem financiar parazit pentru a alimenta scheme piramidale pe active
El recomandă ştergerea acestor datorii care nu îşi au echivalentul în economia reală
Alternativa ar fi 20 de ani de stagnare economică şi înapoierea tehnologică
Criza economică pe care o traversăm este una profundă şi aceasta se va prelungi cu atât mai mult cu cât se va întârzia în eliminarea creditului creat în exces în ultimele zeci de ani, a declarat săptămâna trecută, pentru BBC News, Steve Keen, profesor la University of Western Sydney din Australia. El propune soluţia radicală a ştergerii datoriilor pornind de la premisa că acestea nu ar fi trebuit niciodată generate şi că cea mai mare parte a volumului creditului nu a urmărit finanţarea investiţiilor, ci antrenarea unor baloane speculative pe activele financiare şi în sectorul imobiliar.
Keen a anticipat încă din prima jumătate a deceniului trecut criza financiară identificând principala sursă a acesteia, cantitatea excesivă a datoriilor. El a pornit de la teoriile neo-keynesiene ale profesorului american Hyman Minsky, decedat în 1996, pe care le-a dezvoltat şi matematizat ulterior. Potrivit acestora, eforturile pentru stabilizarea macroeconomică pot reuşi pe termen scurt, însă acestea induc în cele din urmă o şi mai mare instabilitate sistemului pe măsura acumulării unor datorii care - deşi sunt ignorate de economiştii neoclasici - sunt generatoare de criză.
O astfel de criză majoră este traversată acum, a reiterat Keen în ultima sa apariţie televizată. Suntem deja în depresiune economică, dar nu ne vom da seama decât după parcurgerea întregului ciclu, după cum şi Marea Depresiune din 1929-1933 nu a fost numită aşa decât după ce s-a încheiat, la finalul anilor '30. Finalul actualei crize nu poate surv