Un şofer de 59 de ani din Alba Iulia a ajuns în atenţia poliţiştilor, după ce a a lovit două maşini parcate, în zona străzii Tulnicului din cartierul Cetate. Incidentul s-a petrecut marţi după-masa, iar rezultatele testării privind privind gradul de alcoolemie în sânge au arătat 2,75 gr la mie în sânge.
S.I.Ş. (59 de ani) a fost identificat de poliţişti după ce au fost sesizaţi prin 112. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării de ebrietate în care se afla, astfel că a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice. Prima probă a arătat 2,75 gr la mie, iar a doua – 2,60 gr la mie.
Pentru lovirea celor două autoturisme parcate în cartierul de blocuri din Cetate, dar şi pentru părăsirea locului accidentului, poliţiştii au iniţiat cercerea penală a bărbatului din Alba Iulia.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=57975