Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei zile de petreceri patriotice şi de deschidere a iernii

Publicat in Adevarul, vineri 2 decembrie 2011 ·

Ieşenii pot să se distreze la maximum începând de astăzi şi continuând cu weekend-ul. Expoziţiile, concertele, piesele de teatru şi petreceri le tematice vor face deliciul următoarelor trei zile.

Vineri se prelungeşte patriotismul instalat cu ocazia sărbătorii pe 1 Decembrie a Zilei Naţionale a României şi se organizează un spectacol de muzică populară la Ateneul Tătăraşi, la ora 18.30.

Petreceri patriotice la Iaşi de Ziua Naţională a României

Pe scenă va urca Ansamblul de muzică tradiţională „Teodor Burada" al Universităţii de Arte „George Enescu" Iaşi. În programul concertului sunt incluse piese populare, majoritatea cu caracter naţional dedicate Zilei Naţionale a României. Intrarea la aceste evniment este gratuită.

Tot în această seară, de la ora 22.00, în Club Motor, va fi organizată o petrecere pentru pasionaţii de cai-putere, adrenalină pe două roţi şi muzică în cadrul „Biker's Night", cu ocazia căreia se vor pune piese şi protecţii „rockish".

Petreceri şi târguri în weekend la Iaşi

VIDEO Petreceri, filme şi piese de teatru în premieră! Vezi unde te poţi distra astăzi la Iaşi

De la ora 23.00, în Hunter's Pub, se face o petrecere cu păpuşi ruseşti, găzduită de DJ Troller şi MC Claudream. Rezervările se fac la numărul de telefon 0752.005.052

Petreceri cu fulgi din hârtie

O petrecere de bun-venit iernii va fi organizată sâmbătă la Club Skye, intitulată „Colored Winter". Aici, fulgii de nea sunt înlocuiţi cu mii de confetti colorate. Rezervări se pot face la numerele de telefon 0751.527.765 sau 0731.773.344.

Seria de evenimente continuă şi duminică cu spectacolul de teatru „Pana de automobil", de la ora 18.00 la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri". Preţul de intrare la piesa în regia Irinei Popescu Boieru costă 22 de lei.

De la ora 21.00, în Clubul Hand se organizează „Tribut Nine Inch Nails", când

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°