Ai zice că, o dată cu Ziua Naţională, s-au desfăcut baierele pungii cu cadouri. Undeva, în cer, unul dintre moşii cei buni ai iernii – să fie Moş Nicolae, să fie Moş Crăciun – s-a oprit să-şi răstoarne sacul şi-au nimerit pachetele acelea cu obiecte numai bune de dat în dar prin toate târgurile din ţară, mari şi mici. E decembrie, e, prin tradiţie, „luna cadourilor”, aşa că despre asta vom scrie şi noi de această dată.
Cadouri
Dacă e decembrie, atunci sunt... târguri de Crăciun. Unele dintre ele, cum este cel de la Sibiu, au început chiar mai devreme, pe 26 noiembrie. Şi-o să vă aştepte până de Sân’Ştefan, pe 26 decembrie „corent”. Tot să te zgâieşti la cadouri, căutând obiectul cel mai preţios, care merită să fie oferit în dar persoanei iubite. Însă cum înainte de Crăciun e Sfântul Nicolae, şi el un moş darnic pentru copii, timişorenii sunt aşteptaţi, între 30 noiembrie şi 4 decembrie, să afle ce se găseşte în „Cizmuliţa cu surprise” (chiar aceasta este titulatura târgului de cadouri din oraşul de pe Bega). Tot la Timişoara, între 1 şi 6 decembrie, are loc şi Târgul Cadourilor de Iarnă 2011.
La Bucureşti, în perioada 1-4 decembrie, are loc Târgul de Cadouri de Crăciun, Decoraţiuni şi Suveniruri de la Romexpo şi, dacă eşti bucureştean sau măcar te afli în trecere prin Capitală, n-ar trebui să-l ocoleşti. Cadourile pentru Sărăbătorile de iarnă sunt multe, la preţuri avantajoase, şi nu vor lipsi concertele, tombolele şi scenetele de Crăciun pentru mici şi mari. Ţurţurii de gheaţă care-mpodobesc casele din cetatea lui Moş Crăciun vor fi de astă dată, la Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, făcuţi din nestemate, pentru că aici, la Târgul Moşilor de Iarnă, între 1 şi 11 decembrie, se pot cumpăra daruri prelucrate din cristale, roci şi pietre semipreţioase, precum şi o mulţime de alte produse handmade.
Să nu credeţi