An de an, răsfoind presa cotidiană sau privind emisiunile televiziunilor de știri, în perioada Tîrgurilor de carte, constat că există o teribilă inerție a receptării, care face ca despre autorii și cărțile apărute la alte edituri decît Humanitas, Polirom sau Curtea Veche să nu se vorbească deloc sau aproape deloc. Pentru cititorul care sînt, absența informațiilor despre apariția unor cărți la edituri mai mici sau mai mari, precum Brumar, Charmides, Paralela 45, Art, Idea Design&Print, All, Nemira, Tracus Arte, Limes, Trei, Rao etc. nu poate fi compensată de abundența „știrilor“ despre succesul fulminant al cărților semnate de Grigore Cartianu și nici de interviurile „la cald“ pe care reporteri emoționați le iau unor vedete ca Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin. N-aș vrea să fiu greșit înțeleasă: nu e nimic nefiresc în faptul că editurile mari, care dau tonul pe piața de carte autohtonă prin cantitatea și prin calitatea titlurilor, fac obiectul interesului jurnaliștilor; nefirești însă mi se par indiferența și comoditatea acelorași jurnaliști față de complexitatea fenomenului cultural autohton, incapacitatea de a vorbi despre autori de primă mărime ai literaturii contemporane, care fie aleg să publice la edituri mai mici, mai puțin vizibile, dar nu mai puțin exigente, fie nu sînt considerați de presă „interesanți“ pentru publicul larg. O cultură există prin diversitate, prin mobilitatea permanentă a raporturilor între centru și periferie (geografică, nu culturală), care asigură dinamismul și capacitatea sa de autoregenerare. Or, tendința presei cotidiene – în momentele (rare) în care își aduce aminte că există, totuși, o diferență între cultură și „timp liber“ sau „monden“ – este de a ignora cu totul ceea ce se întîmplă în cultura română contemporană, atunci cînd reprezentanții acesteia nici nu locuiesc la București și nici nu au contracte cu marile edituri au