Pe 7 si pe 8 decembrie, Casa de Licitatii Artmark organizeaza o expozitie cu vinzare incluzind 60 de opere valoroase ale celor mai apreciati pictori romani. Saptamina viitoare, 60 de opere ale celor mai importanti pictori romani vor putea fi admirate la Iasi intr-o expozitie cu vinzare, organizata de Casa de Licitatii Artmark. Expozitia, intitulata "100 de capodopere", va fi vernisata pe 7 decembrie, de la ora 11, in Sala Vitraliilor, la sediul Camerei de Comert si Industrie. In premiera la Iasi, Artmark va prezenta un esantion de arta romaneasca de anvergura, o selectie dintre cele mai importante "100 de capodopere", pregatite pentru Licitatia de Iarna 2011 de la Ateneul Roman. Iubitorii de arta ieseni vor putea admira, timp de doua zile, creatiile unor pictori de renume precum Ioan Andreescu, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrascu, Nicolae Darascu, Iosif Iser, Nicolae Vermont, Stefan Dimitrescu, Octav Bancila, Ion Tuculescu, Sorin Ilfoveanu ori Stefan Caltia. "Nicolae Grigorescu, cel mai cautat artist de pe piata si autorul celor mai importante opt opere vindute vreodata in Romania, nu putea sa lipseasca din selectia dedicata pasionatilor de arta din Iasi. Vor fi prezentate doua picturi cu subiect national de-ale maestrului: «Tarancuta cu turma de oi, pe Valea Muscelului» (ulei pe lemn, dimensiunile 34,5 x 25 cm, pretul estimat intre 50.000 si 100.000 de euro) si peisajul «Care cu boi la Oratii» (ulei pe pinza, dimensiunile 48,5 x 113,5 cm, pretul estimat intre 120.000 si 220.000 de euro), una dintre cele mai importante picturi de Grigorescu, datata dupa 1895, aflata inca in proprietate privata", a explicat Viviana Basan, responsabil promovare eveniment. Expozitia va putea fi vizitata pe 7 si pe 8 decembrie, intre orele 10 si 20, in foaierul Camerei de Comert si Industrie. Evenimentul are scopul de a celebra valorile autentice ale artei