Despre dragoste, putin altfel:
Numele meu este Gelu, am treizeci si opt de ani si sunt muncitor in constructii de lemn in zona Ardealului. Vreau sa va spun ca m-am hotarat sa va scriu dupa ce am citit o vreme articolele pe care le-ati publicat la rubrica Asul de inima. Si eu si sotia mea citim de cativa ani revista dumneavoastra si va marturisesc ca m-am bucurat cand a aparut aceasta rubrica noua, pentru ca stiu ca traim vremuri grele, in care e nevoie de sustinere si de ajutor sufletesc. Uneori e mult mai usor sa te dezvalui in fata hartiei de scris, decat in fata unui om de langa tine. Parca esti mai sincer si mai sigur atunci cand povestesti despre tine cu pseudonim sau semnand doar cu initialele.
Va rog de la inceput sa nu va suparati pe mine, daca am sa fiu un pic cam dur cu unii dintre cei care va scriu la aceasta rubrica. Am citit unele articole extraordinare, care m-au facut sa ma gandesc apoi de multe ori la oamenii aceia care le-au scris, la povestile lor de viata. De multe ori am trait imaginar alaturi de ei povestile de iubire pe care le spuneau, ma gandeam cum as fi reactionat eu daca as fi fost in locul lor. De cateva ori, va spun drept, m-am rugat chiar pentru ei, dorindu-le sa-i ajute Dumnezeu sa iasa la liman sufletesc. Cred ca acesta a fost si scopul acestei pagini. Sa ne ajute sa ne cunoastem intre noi, sa ne ajute sa ne cunoastem pe noi mai bine. Eu stiu ca atunci cand esti la necaz, cand ai o nelamurire, este foarte bine daca cineva te ajuta cu un sfat, cu o vorba de la care sa poti apoi construi ceva, sa repari o situatie.
Dar de multe ori cand am citit unele articole, am simtit ca cei care le scriau prea se complaceau in situatia de victime, in tot felul de povesti de dragoste neimplinite. Poate ca sunt cam dur, dar sa ma explic.
Eu sunt nascut intr-o familie cu opt copii. Am avut o copilarie destul de grea, pentru ca
