În foaierul salii "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra din Bucureşti, muzica ambientală se îngemănează cu lacrimile şi suspinele celor care au ales să păşească înăuntru pentru a-şi lua rămas bun de la regizorul Alexandru Tocilescu. Pe scena împodobită cu ghirlande de trandafiri albi şi roşii, printre irişi şi în luminile lăsate special aprinse pe scenă de la ultima reprezentaţie a piesei lui Oblomov, regizată de cel căruia oamenii dragi îi spuneau "Toca", Maestrul se odihneşte.
Coroanele de flori care-i împrejmuiesc coşciugul i-au făcut altar înalt şi viu colorat, asemenea firii sale vioaie şi agile, sprintene şi mereu schimbătoare. E multă linişte în preajma Maestrului. Vocea nu-i mai răsună puternic, aşa cum se întâmpla la repetiţii, nu i se mai aud paşii străbătând lemnul tocit în lung şi-n lat, însă actorii, copiii săi cu care lucra, continuă şi acum să-l privească admirativ şi cu respiraţia tăiată. Pentru ei, spectacolul creat de regizor nu s-a terminat. În ochii lor însă, acum s-au adunat lacrimile care şiroiesc, gâtuindu-le vocea.
Luminiţa Alecu l-a cunoscut simplu, pe nepusă masă, iar întâlnirea cu regizorul a fost pentru ea ca o minune. Ca un dar adus carierei sale. Abia ce ieşise de pe băncile facultăţii, când marele regizor i-a oferit şansa să-i fie dascăl, prieten şi sfătuitor. "Am jucat datorită dumnealui în spectacolul «Comedia roşie». Pentru mine a fost ca un al doilea Dumnezeu. Am ţinut legătura cu dumnealui, urma să pună în scenă şi spectacolul «D-ale carnavalului». Pentru mine a fost ca un părinte, care atunci când te ceartă nu o face cu răutate, ci din dorinţa de a-ţi fi bine pe viitor."
Raluca Răcean are doar 25 de ani. Sufletul său însă freamătă. Joacă în piesele regizate de maestru, încă din anul III de facultate. "A fost dragoste la prima vedere", spune tânăra actriţă. "A fost o
