Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rompetrol Rafinare sprijină pregătirea specialiştilor în proiectul Kashagan

Publicat in Ziua Constanta, vineri 2 decembrie 2011 ·

Rompetrol Rafinare, divizia de rafinare a Grupului Rompetrol, a derulat în acest an un amplu program de instruire tehnică a nouă angajaţi/operatori ai companiei Agip KCO Kazakhstan, responsabili cu activităţi de explorare şi producţie în prima fază a proiectului Kashagan (Marea Caspică). Kashagan este cel mai mare zăcământ petrolifer descoperit în ultimii 40 de ani.

„Chiar dacă nu este prima dată când Rompetrol Rafinare oferă servicii de training unor parteneri externi, acesta a fost cel mai complex program. Este important să împărtăşim know-how-ul şi experienţa noastră, acumulată în aproape 30 de ani de lucru în domeniu, către colegii noştri kazahi, având în vedere că TRG este parte a companiei naţionale de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas. Am mai instruit angajaţi de la rafinăriile Atyrau şi Pavlodar", declară Arman Kairdenov, director general Rompetrol Rafinare.

Obiectivul programului „On the Job Training" a vizat familiarizarea celor nouă operatori cu fluxul de prelucrare a ţiţeiului din cadrul rafinăriei Petromidia. În acelaşi timp, programul a fost structurat astfel încât să asigure asimilarea cunoştiinţelor specifice procesului de rafinare, controlul principalilor parametri, aspecte legate de securitatea şi siguranţa în muncă, protecţia mediului, dar şi lucrul în instalaţiile DAV (Distilare Atmosferică şi în Vid), DGRS (Desulfurare Gaze şi Recuperare Sulf) şi Stripare Apă.

Specialiştii de la Agip au fost selectaţi în baza abilităţilor, cunoştinţelor şi competenţele lor, împreună cu capacitatea de a asimila şi a transmite ce au învăţat colegilor lor din Kazahstan.

La sfârşitul fiecărei etape, operatorii au trecut printr-un set de testări teoretice şi practice, rezultatele înregistrate fiind maxime. Mai mult, acestia au fost puşi în situaţia de a soluţiona diverse simulări de incidente, cum ar fi oprirea de urgenţă de rafin

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 17 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 22 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 39 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°