În raportul anual asupra corupţiei publicat ieri, Transparency International subliniază că acest flagel adânceşte criza datoriei în Europa şi relevă poziţia Italiei şi a Greciei în acest document.
Potrivit acestei organizaţii, dificultăţile economice care afectează zona euro sunt „în parte legate de incapacitatea puterilor publice de a combate corupţia şi evaziunea fiscală care se numără printre cauzele principale ale crizei". Studiile pentru stabilirea clasamentului privind perceperea corupţiei au fost efectuate în 182 de state şi se bazează pe datele colectate de 13 instituţii internaţionale, între care Banca Mondială, bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul economic mondial.
Potrivit indicelui său, pe o scară de la 0 (nivelul de corupţie perceput ca fiind cel mai puternic) la 10, Italia obţine nota 3,9 iar Grecia 3,4, ceea ce le situează în clasamentul mondial stabilit de Transparency International pe locul 69 şi respectiv 80. Franţa şi Germania, în care mulţi îşi pun speranţa rezolvării problemelor zonei euro se clasează pe poziţiile 25 şi respectic 14. Robin Hodess, director pentru Cercetare în cadrul organizaţiei consideră că actuala criză europeană „reflectă o slabă gestiune financiară, o lipsă de transparenţă şi o proastă folosire a fondurilor publice".
Noua Zeelandă ocupă primul loc în clasament, cu 9,5 puncte, urmată de trei ţări nordice - Danemarca, 9,4, Finlanda, 9,4 şi Suedia, 9,3 şi de Singapore, 9,2. Statele Unite se situează deasupra Franţei (locul 24), China se clasează pe locul 75, în timp ce Rusia, cu o notă de 2,4, face parte dintre ţările cele mai prost plasate, ocupând poziţia 143. Majoritatea statelor arabe ocupă cea mai joasă zonă a clasamentului, cu note inferioare cifrei 4.
Potrivit Transparency International, circa două treimi dintre statele aflate în clasament au note sub 5, ceea ce demons