De Ziua Naţională a României, postul public din dreapta Prutului şi-a lansat în Republica Moldova, filiala sa, Radio Chişinău. În premieră, ora exactă a fost dată pentru ambele ţări .
Noua staţie va difuza ştiri şi emisiuni de analiză, culturale şi de divertisment, care vor pune în valoare personalităţile şi evenimentele importante din actualitatea internă şi cea internaţională. De asemenea, vor fi retransmise programe ale posturilor Radio România. Staţia de la Chişinău se vrea o continuare a tradiţiei postului Radio Basarabia care a funcţionat în 1939-1940, spune directorul Radio România, András István Demeter.
„Adevărul": Domnule Demeter, de ce abia acum Radio România vine în Republica Moldova? Au fost făcute încercări şi anterior.
András István Demeter: Abia acum au fost întrunite, cred eu, toate condiţiile necesare şi suficiente pentru ca noi să putem ajunge aici. A fost un concurs de împrejurări şi noroc. Anterior, e posibil să nu fi existat câteva din premisele necesare: anumiţi oameni să nu fi fost la locul lor, să nu fi fost resurse financiare, poate voinţă politică din partea ambelor părţi.
În Consiliul Municipal încă nu a fost adoptată decizia care ar permite noului post de radio să utilizeze denumirea „Chişinău". Ce veţi face dacă majoritatea aleşilor va fi împotrivă?
Noi am făcut demersul din timp. Faptul că acest consiliu nu se reuneşte şi nu reuşeşte să-şi rezolve ordinea de zi nu ne poate opri. Dacă se va întâmpla să fie un răspuns negativ, avem o variantă de rezervă. Important e ca acest post să existe.
Cui se adresează în mod special noua instituţie media?
Este un public generalist, adult, contemporan. Încercăm reţeta Radio România Actualităţi. E o piaţă media în care o astfel de ofertă nu există. Radiourile comerciale sunt prezente, dar ele, prin definiţie şi prin sistemul lor, nu au resurse necesare pentru a