Generalul Zhang Zhaozhong, profesor la Universitatea Nationala de Aparare, a declarat că statul chinez va apara interesele Iranului, „chiar dacă asta ar însemna declanşarea celui de al Treilea Război Mondial", în timp ce tensiunea în zonă se intensifică, potrivit postului chinez NTDTV, citat de presa internaţională.
Declaraţia generalului chinez vine după ce Statele Unite şi Uniunea Europeană au înăsprit sancţiunile împotriva Teheranului după ce Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a dat publicităţii un raport în care spune că programul nuclear iranian are un caracter militar şi urmăreşte fabricarea bombei nucleare.
Reacţia înaltului oficialul militar chinez ar putea urmări şi o eventuală intimidare a Pentagonului şi Israelului să nu încerce lovituri preventive împotriva sit-urilor unde se bănuieşte că Teheranul ar lucra la acest program.
Beijingul nici măcar nu a criticat Iranul pentru pentru atacurile studenţilor fideli regimului islamis asupra ambasadei britanice din Teheran, ce au avut loc la începutul săptămânii. Atât China cât şi Rusia au afirmat că îşi vor exercita dreptul de veto faţă de o acţiune militară a ONU împotriva Iranului.
Statele Unite au trimis nave de război în zonă, inclusiv cel mai nou portavion nuclear al lor, George Bush, îngrijorate de programul nucler Iranian.
Analişti militari, inclusiv chinezi spun că această situaţie este totuşi puţin probabilă. „Statul chinez nu se mai bucură de foarte mult sprijin din partea poporului, iar Iranul, la rândul său, nu-şi doreşte un conflict deschis", crede profesorul Xia Ming, de la Universitatea din New York. El crede că soluţia finală în privinţa Iranului va fi o „revoluţie" pe modelul Libiei.
Complot la adresa lui Ahmadinejad
Cât despre atacurile studenţilor asupra reprezentanţei Marii Britanii de la Teheran, analiştii r