Centrul de greutate al Europei trece zilele acestea prin confruntarea cu spectrul prăbușirii monedei unice și al unei recesiuni care se poate converti ușor într-o mare criză economică. Până și țări cu greutate din zona euro au început să fie lovite de primele raiduri speculative, în timp ce întreagă Europă mediteraneană trăiește primele luni ale echivalentului politic al stării de urgență. Keynesian fiind, nu mă mir deloc că austeritatea lansată mai peste tot în Europa și bătută în cuie de Germania ne duce spre dezastru economic și politic. Și nu e vorba aici de vechea obiecție neo-liberala că austeritatea nu a fost bine executată. O știre interesantă pe acest front vine din biroul lui David Cameron, unde se recunoaște că în ciuda unui program model de consolidare fiscală, Marea Britanie se confruntă nu numai cu o creștere amărâtă, ci și cu umflarea deficitului structural, lucru ce va duce la tăieri bugetare suplimentare. Adică exact ceea ce keynesienii și alți economiști heterodocși spun de ani de zile: când sectorul privat își reduce investițiile și consumul, dacă statul (sau piețele externe) nu continuă să compenseze reducerile până în punctul în care sectorul privat își revine, unul din rezultatele probabile este reducerea generală a activității economice și deci venituri bugetare tot mai scăzute care duc la creșterea deficitului bugetar.

De suferința socială antrenată de această ofensivă politică a macroeconomiei neoclasice nu mai vorbesc, că o face deja până și FMI-ul. Vorba regretatului lidei țărănist Ion Diaconescu, spusă într-o reflecție onestă despre terapia de (semi) șoc a guvernului Ciorbea: „I-am chinuit pe oameni degeaba.”

Numai Germania poate salva zona euro

În timp ce cureaua de transmisie între austeritate și căderea în recesiune este la vedere, povestea cu „topirea” monedei unice este ceva mai misterioasă. Tehnic vorbind, dacă zo