La plecare, Matt şi-a pus o pungă din plastic pe cap, căreia i-a făcut un orificiu la unul dintre ochi, pentru a vedea pe unde merge. La rândul ei, Kate Hudson, care a fost încălţată cu acei pantofi haioşi, cu degete, speciali pentru sport, s-a camuflat bine de tot sub glugă. Astfel deghizaţi, cei doi s-au plimbat de mână pe străzile londoneze.
Pe drum, Kate a tot butonat pe telefon, în timp ce amorezul ei era preocupat să fie atent pe unde îşi conduce partenera, ca nu cumva să se împiedice vreunul şI să facă buf pe stradă. Cu look-ul lor mai puţin obişnuit, Matt şi Kate au reuşit să atragă toate privirile trecătorilor, care fie s-au oprit în loc şI i-au privit lung, fie s-au grăbit să le facă fotografii.
sursa: NorthFoto