Departe de imaginea copiilor fără copilărie din sport, Cătălina Ponor îşi aminteşte că mergea cu plăcere la şcoală şi că făcea demonstraţii de gimnastică la ora de Sport.

A intrat în gimnastică de la 4 ani şi îşi aminteşte şi acum că a trebuit să insiste pe lângă părinţi ca să o lase. I-a plăcut să meargă la şcoală, dar, din liceu, odată ce au început să apară performanţele, nu a mai putut ajunge la ore în fiecare zi. Ambiţioasă din fire, şi-a luat Bac-ul, a obţinut o licenţă în Educaţie Fizică şi se pregăteşte să ia şi masterul, în „Performanţă în sport". Aceeaşi ambiţie a făcut-o să revină în activitatea competiţională după o pauză de patru ani, iar la Olimpiada de anul viitor, de la Londra, nu intenţionează să facă figuraţie, ci „o figură frumoasă". La competiţiile internaţionale, camerele televiziunilor din toată lumea îi caută exerciţiile, atât pentru atributele sportive, cât şi pentru graţia şi frumuseţea naturale.

„Weekend Adevărul": Sunteţi născută în 1987, ceea ce înseamnă că faceţi parte dintre primele generaţii care au început şcoala după căderea comunismului. Cum a fost?

Cătălina Ponor: Eram micuţă, nu ştiam eu prea multe despre şcoală. Ţin minte că eram de mână cu părinţii mei, puţin uimită de ceea de ce se întâmplă, îmi amintesc că erau foarte mulţi copii, mulţi profesori şi că eram puţin speriată de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu. Nu ştiam dacă o să fiu primită bine, aveam un oarecare sentiment de nesiguranţă... Dar să ştiţi că nu am vărsat lacrimi, pentru că eu eram obişnuită să plec de lângă părinţi, de acasă.

Începuserăţi deja gimnastica?

Da, de fapt am început gimnastica încă de la vârsta de 4 ani. M-a dus bunica să văd o sală pe care o tot arătasem cu degetul şi n-am mai vrut să plec. Aşa că, la 7 ani, eram deja obişnuită să plec de acasă, să am colegi, să fac parte dintr-un grup. Şi, în gener