Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Depindem doar de noi, trebuie să batem Zurich" Singura conspiraţie posibilă pe care o vede Porumboiu la acel meci

Publicat in Pro Sport, vineri 2 decembrie 2011 ·

Aşa cum ProSport a prezentat în ediţia tipărită de azi, Paul Papp a semnat un contract de impresariat cu fraţii Becali, care îl pot vinde mai uşor unor cluburi importante din Europa.

Adrian Porumboiu a declarat că jucătorul a avut aprobarea sa pentru semnarea acestei înţelegeri.

"Papp a avut aprobarea mea să semneze cu domnul Becali. Era o înţelegere care s-a parafat între ei. E opţiunea lui, a clubului şi a jucătorului." a spus Adrian Porumboiu la gsptv.

Finanţatorul vasluienilor a vorbit şi despre meciul cu Lazio, unul important în istoria clubului, mai ales că în cazul unei victorii la Zurich, echipa se va califica în primăvara europeană.

"Să vezi de la Piatra Neamţ până aproape de Vaslui un şir de maşini cu lumini care sărbătoreau acest egal, aproape ca o victorie. Am rămas plăcut impresionat. Dacă aveam un stadion de 20.000 de locuri la Vaslui sigur se umplea. Am fi putut să câştigăm, dar tot aşa bine am fi putut să şi pierdem, trebuie să păstrăm un echilibru. Nu are rost să ne dăm supăraţi că nu am bătut pe Lazio. Cred că şi cu un meci egal la Zurich ne putem califica. E bine că depindem doar de noi, trebuie să batem. Dacă vor trimite arbitri din România, atunci putem spune că va fi o conspiraţie în acel meci." a spus Adrian Porumboiu la gsptv.

Aşa cum ProSport a prezentat în ediţia tipărită de azi, Paul Papp a semnat un contract de impresariat cu fraţii Becali, care îl pot vinde mai uşor unor cluburi importante din Europa.

Adrian Porumboiu a declarat că jucătorul a avut aprobarea sa pentru semnarea acestei înţelegeri.

"Papp a avut aprobarea mea să semneze cu domnul Becali. Era o înţelegere care s-a parafat între ei. E opţiunea lui, a clubului şi a jucătorului." a spus Adrian Porumboiu la gsptv.

Finanţatorul vasluienilor a vorbit şi despre meciul cu Lazio, unul important în i

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 15 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°