Fotbalistul Rapidului va afla vineri 2 decembrie dacă va fi condamnat de Judecătoria Iaşi pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ora 14.18 "Vom face recurs. Probele care au dus la condamnarea clientului meu s-au luat ilegal. La recoltarea probelor biologice în loc să fie prezenţi doi ploţişti de la Rutieră, aşa cum prevede legea, au fost prezenţi un poliţist de la secţie şi unul comunitar. În acest context probele sunt nule şi pe acest aspect s-a bazat apărarea noastră. Clientul meu nu a contestat că a consumat băuturi alcoolice, a recunoscut acest lucru, dar alcoolemia trebuia stabilită legal", a precizat Marius Striblea, avocatul lui Daniel Pancu.
"Mie îmi pare rău că au trecut trei ani de la acel eveniment neplăcut până la o decizie. Am făcut recurs şi nu contează dacă decizia va veni după încă un an. În orice caz vreau să spun că acel moment m-a ajutat şi m-a făcut să deschid ochii mai bine în viaţă" , a declarat Daniel Pancu despre acest caz în ProSport.
Ora 13.50: Magistraţii ieşeni l-au condamnat pe fotbalistul Daniel Pancu (34 de ani) la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că s-a urcat beat la volan. Decizia poate fi atacată în 10 zile cu recurs.
Daniel Pancu riscă, potrivit legii, între unu şi cinci ani de închisoare.Fotbalistul a fost acuzat de procurori că în 2008, când se afla la Iaşi, s-a urcat băut la volan. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, în jurul orei 1.20, rapidistul, care conducea un Infinity în zona Nicolina, a fost oprit de o patrulă de Poliţie pentru că circula pe o stradă cu "Accesul interzis". Pancu a fost testat cu etilotestul care ar fi arătat o alcoolemie de 1,36 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Citiţi şi:
Daniel Pancu a dat vina pe soţie pentru că s-a urcat beat la volan
Pancu, prima oară într-o sală de judecată, în meciul cu proc