Are 92 de ani. Straiele lui vechi sunt împodobite cu medalii de pe front şi cu insigne. Pe cuşma din blăniţă de miel, tocită de vreme, străluceşte cocarda tricoloră, ca lămpaşul unui miner. Într-o mână ţine "bâtul" (parul cu care se ajută la mers, lemn lustruit de cât la purtat prin lume), iar în cealaltă, un drapel tricolor, cu capătul împodobit cu flori. Pe-un frig "de-ngheaţă şi oul de corb", a ajuns la Alba Iulia, în toiul nopţii de Sânandrei. A venit tocmai de la Buru, din judeţul Hunedoara, aşa cum face de câteva decenii, de fiecare dată, de Ziua Marii Uniri. Sunt mulţi cei care vin de departe, pentru celebrarea acestei zile sfinte a neamului, însă Cornel Pârv e o prezenţă insolită. Îmi spune: "Am 92 de ani. Sunt de-o etate cu ţara asta mare. Cu Unirea...". Îi tremură bărbia când spune "cu Unirea...", însă, ca veteran de război ce se află, îşi stăpâneşte lacrima şi-mi povesteşte cum a fost în iarna în care s-a născut. "Eu am vinit pe lume pe 10 februarie 1920. Şi era iarnă şi frig în februarie. Şi naşa mea o mai avut o fată s-o ducă la botez şi pe mine şi-o alunecat pe gheaţă, şi-am căzut toţi, noi peste naşa care ne ţinea în braţe... Primul meu botez a fost pe gheaţă"...
Trasă la xerox şi tăiată cu cuţitul, "cartea lui de vizită" are, deasupra numelui său, fotografia veche a unei femei frumoase, înconjurată de doi feciori şi trei fetişcane. Sub fotografie stă scris: "Pârv Floare cu cei cinci copii din flori..." "Cine este Pârv Floare?", îl întreb. "Este mama mea." "Şi-al câtălea copil sunteţi dv.?" "Al patrulea." Îmi povesteşte că mamă-sa fusese în vorbă c-un fecior, Iancu Popa, care o lăsat-o grea. "Dar i-o zis lu' bunicu' că o s-o ia de nevastă, dar n-o mai luat-o. Şi-o vinit pe lume sora mea, Elisabeta. Ea o fost cea mai mare dintre noi. După aceea, cine s-o mai ea, c-un copil din flori?". O lacrimă îi curge pe obraz şi iarăşi îi tremură bărbia. "
