"In loc sa stam acasa cu copiii de ziua lor am preferat sa facem o actiune politica cu convingerea ca acest sacrificiu merita, ca ei sa aiba un viitor in Romania". Sunt vorbele lui Victor Ponta, care si-a aratat natiunii spinarea plina de cicatrici sapate pana in vertebre de biciul ofrandei de sine pe altarul patriei.
Acuma, sa nu se gandeasca cineva ca de Sfantul Andrei, pruncul lasat acasa cu bona filipineza (teribila demonstratie de patriotism din partea unui individ care acuza Guvernul ca, prin politicile sale incompetente, ii determina pe romani sa plece in alte tari ca sa-si caute de lucru) s-a chinuit prea tare. Astia invata de mici ca li se cuvine totul, ca tatii pleaca la lupta ca sa aiba ei masini scumpe sau sa devina europarlamentari, ca EBa.
Termenul folosit insa de presedintele PSD - "sacrificiu" - este destul de nefericit. Si arata exact starea de spirit a politicianului care este nevoit sa-si smulga inima din piept pentru a o inlocui cu o cutie din tinichea. Acasa suntem oameni, avem sentimente, ciolan bulgaresc si trabuc cubanez, cand iesim pe strada, ca sa prestam pentru natiune, ne sacrificam.
Daca Ponta ar fi avut peste 70 de ani, ca tovarasul Iliescu, spusele sale n-ar fi facut nota discordanta cu contextul, plasat in vecinatatea amintirii unor barbati care au luptat pe front fara sa se gandeasca la sacrificiu. Insa liderul socialist apartine unei generatii care pretinde ca va instaura in Romania o categorie noua, aceea a politicii facute in folosul oamenilor. Fara ipocrizie, fara asteptari (de amorul artei) si la pas, adica temeinic.
Dar asa, cu tricolorul pe care l-a infasurat in jurul gatului avand sentimentul ca savarseste o jertfa, Victor Ponta a parut fals, ca si cand s-ar fi rujat. Daca ar fi fost in beneficiul USL, co-presedintele aliantei de stanga-dreapta ar fi facut-o si pe asta.
@N_
