Autorul „înşelăciunii anului“, Dorel Vîrciu, din Zlatna, a ajuns în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, în încercarea de a scăpa de arestul preventiv. Anchetatorii susţin că a vândut 3,5 kilograme de bolovani, după ce l-a „momit“ pe un medic că piatra este din aur.
UPDATE Comunicatul Curţii de Apel Alba Iulia: „Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul formulat de inculpatul V.D. împotriva hotărâri Tribunalului Hunedoara din 28.11.2011 prin care a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru 29 de zile, formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Inculpatul V.D., de 47 de ani, din judeţul Alba este acuzat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune asupra unei persoane din Roşia Montană căreia i-ar fi vândut în data de 25.11.2011 pentru suma de 290.000 lei 3,5 kg de aur, după tranzacţie cumpărătorul constatând că produsul cumpărat era o rocă obişnuită“
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, aşa că bărbatul iva fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.
Bărbatul, Vîrciu Dorel, din oraşul Zlatna, care are un palmares infracţional deloc de neglijat, a fost arestat preventiv de Tribunalul Hunedoara pentru înşelăciune. Şi-a fructificat dreptul de a cere să fie cercetat penal în libertate, aşa că a făcut recurs la Curtea de Apel Alba Iulia, care s-a judecat vineri. În faţa judecătorului Dorel Vîrciu a declarat că nu el este autorul faptelor.
În sala de judecată s-a vorbit de martorul cheie în acest dosar, medicul Bara Nicolae, singurul care a şi depus plângere la Poliţie. Potrivit unor surse apropiate anchetei, el este cel care a plătit suma de 290.000 de lei pentru o piatră de 3,5 kilograme de aur, care s-a dovedit a fi fals. Medicul nu a fost de găsit la telefon, pentru a-şi spune punctual de vedere.
„În urma discuţiei purtată de cele do