Sectorul de software generează aproximativ 10% din PIB-ul Bulgariei, potrivit preşedintelui asociaţiei bulgare a companiilor de software Georgi Brashnarov, citat de agenţia Novinite. Anul trecut, sectorul a avut o cifră totală de afaceri de 1 mld. leva (512 mil. euro). Pe termen lung însă, potenţialul Bulgariei în acest domeniu are de suferit din cauza salariilor mici din industrie şi a numărului mare de programatori bulgari care emigrează în străinătate.
Rusia va negocia cu UE la începutul anului viitor posibilitatea de a fi exceptată de la prevederile acordului privind separarea operaţiunilor de producţie, transport şi vânzări din domeniul energiei, a declarat comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, citat de agenţia RIA Novosti. Monopolul energetic rus Gazprom este cel mai afectat de convenţie deoarece are activităţi de producţie, vânzare şi distribuţie a gazelor naturale.
Grupul petrolier rus Lukoil va investi 48 mld. dolari în dezvoltarea operaţiunilor din următorii trei ani, din care 13,9 mld. dolari în anul următor, conform reprezentanţilor companiei, citaţi de agenţia RIA Novosti. Planurile companiei vizează dezvoltarea unor noi câmpuri petrolifere în Irak, Marea Caspică, vestul Siberiei şi Uzbekistan.
Companiile poloneze au investit cu 16% mai mult în T3 comparativ cu perioada similară a anului trecut, în pofida situaţiei financiare dificile din Europa, scrie Warsaw Business Journal. Companiile poloneze au alocat 24,8 mld. zloţi pentru construirea de noi unităţi de producţie şi depozite şi achiziţia de utilaje. În primele nouă luni, investiţiile au crescut cu 16,4% raportat la acelaşi interval de timp din anul trecut.
Arcellor Mittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a anunţat închiderea furnalului pe care îl deţine în regiunea poloneză Silezia, scrie Warsaw Business Journal. Dacă va lua această măsură, aproximat