Uniunea Social Liberală reprezintă mult mai mult decât o construcţie pentru câştigarea unor alegeri. Această construcție politică se angajează în fața românilor să reunească societatea românească prin construirea şi asumarea unui proiect naţional menit să genereze o solidaritate de care românii au nevoie. România este şi va fi stat naţional şi unitar, dar nu este de ajuns ca acesta să fie un articol în Constituţie, pentru că această formulă trebuie să aibă un conținut, iar acest popor trebuie să aibă aspiraţii, proiecte şi lideri adevăraţi. USL a prezentat săptămâna aceasta angajamentul său pentru România și și-a asumat astfel o declaraţie de principii, în 10 puncte, pe care se angajează în faţa opiniei publice să le urmărească în acţiunea politică. Angajamentul Uniunii Social Liberale este de a da acestei ţări un nou model de guvernare bazat pe competență şi eficiență şi un nou model de societate, aşezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect şi toleranţă.
1. Dorința noastră nu este de a crea false așteptări. După 3 ani de măsuri aberante, care au distrus economia, va fi nevoie de cel puţin 3 ani pentru ca rezultatele să fie simţite de fiecare român. Este cert însă că programul de relansare a economiei va începe din prima zi a guvernării USL şi va fi dus până la capăt cu succes. Programul nostru este unul realist, nu promitem mai mult decât suntem conştienţi că putem realiza.
2. Marile probleme ale unei societăţi nu pot fi rezolvate fără dezbatere şi dialog, fără competenţă şi fără corectitudine. Vom promova oameni noi - cu un anumit profil moral şi profesional, şi practici noi - fără numiri pe criterii politice, fără clientelism, fără proiecte majore trecute prin asumarea răspunderii.
3. Avem nevoie de modele noi și o guvernare nouă. Nu putem avea o societate care construieşte, dacă suntem conduşi de oameni care distrug. Nu putem av