Odată cu numărul 7 [din 1963] al Gazetei literare asistăm poate la cea mai spectaculoasă schimbare de grafică a revistei. În frontispiciu numele revistei apare cu literele prime g şi l întrepătrunse, fondul este roşu, doar literele albe. Întrepătrunderea acestor prime litere va fi mult timp de acum înainte un fel de marcă a revistei.

Geometria destul de elegantă a graficii noi se întîlneşte însă cu un conţinut din nou dominat de teme politice impuse, pentru că la mijlocul lui februarie, aniversarea rotundă a 30 de ani de la grevele muncitoreşti de la Griviţa sînt un prilej mult prea important ca să nu fie utilizat literar. Editorialul este nesemnat şi intitulat „Eroicul an 1933”. Două poezii marchează această primă pagină, în răspăr absolut cu toate discuţiile despre poezie de pînă acum, marcînd un fel de întoarcere în timp. (...) Eugen Jebeleanu are publicată o poezie alături de cea a lui Beniuc şi se numeşte „Soarele Griviţei”. (...) Ceilalţi care trimit poezii şi sînt prezenţi în acest număr cu poezii despre Griviţa în paginile 2, 3, 4 şi 5: Demostene Botez, Victor Eftimiu, Ion Bănuţă, Eusebiu Camilar, Tiberiu Utan, Nicolae Tăutu.

Restul paginilor sînt pline de contribuţii non-poetice, dar dedicate aceleiaşi teme: „Griviţa în literatura vremii” (Silvian Iosifescu), „Zorii literaturii revoluţionare” (Dumitru Micu), „Griviţa în conştiinţa scriitoricească” (Eugen Simion), „Griviţa în literatura contemporană” (Şerban Cioculescu). Grupajul se încheie cu o tabletă de Saşa Pană, intitulată „Neuitatul februarie”, după ce începuse, în pagina 1, cu o tabletă în care Tudor Arghezi vorbea despre Uniunea Sovietică şi „persoana profetică a lui Lenin”. De la bătrînul poet, la fostul avangardist – căruia i se speculează înclinaţiile de stînga – , trecînd prin tinerii şi mai puţin tinerii critici cu opinii altfel curajoase, toată lumea trebuie să răspundă apelului