- A fost alaturi de Cleopatra Melidoneanu, una din marile voci ale operetei, care le-a imblanzit romanilor sufletul in anii grei -

O poveste cu aripi

- Sunteti una din marile stele ale operetei, o voce de aur, care le-a incalzit romanilor sufletul, in inghetul dinainte de '89. Cum se putea straluci artistic in anii de atunci?

- Intr-adevar, a fost o perioada de mare frenezie artistica. Se muncea mult si se muncea cu mare, mare drag, desi nu intotdeauna conditiile erau cele mai bune. Dar traditia ne obliga. La noi, opereta a patruns, mai intai, sub forma de vodevil, pentru ca apoi sa se adapteze spectacole europene, in spiritul operei vieneze. Publicul romanesc nu a intarziat sa imbratiseze genul, asa ca opereta a inceput sa prinda aripi, iar cei care au ajutat-o sa si le deschida larg au fost compozitorii romani. Acestia au inceput sa scrie chiar ei operete, multe cu subiect pur romanesc. Perioada de aur a inceput, asadar, prin 1950, cu Filaret Barbu, care a facut un succes nebun cu "Ana Lugojana", succes pe care l-a repurtat apoi si cu "Targul de fete" si "Plutasul de pe Bistrita". Un alt urias al operetei romanesti a fost Gherase Dendrino, pe care eu, sincer, il consider de-a dreptul un geniu si care in 1954, cu spectacolul "Lasati-ma sa cant", a izbutit sa cucereasca definitiv inimile tuturor romanilor. Apoi a urmat maestrul Nicolae Kirculescu cu "N-a fost nunta mai frumoasa" si "Intalnire cu dragostea", pentru care, la fiecare reprezentatie, smulgea ropote nesfarsite de aplauze. Ei, si tocmai acum, cand opereta romaneasca era in plina inflorire, a venit comunismul. Din clipa aceea, pe scena a rasarit un personaj principal: muncitorul, neaparat simplu, bun, cinstit si harnic.

"Silvia" Din acest motiv, opereta romaneasca s-a restrans, in mare parte, la spectacole mai modeste si mai "cuminti". Iar in afara scenei, firest