Europa poate să îşi ia gândul de la ajutorul pe care îl ceruse Chinei, care ar fi putut să folosească o parte din cele 3,2 trilioane de dolari din rezervele sale valutare spre a salva ţările îndatorate ale Europei.
Reţinerea Beijing-ului faţă de sugestiile făcute de liderii UE a fost făcută astăzi publică de către un oficial al Ministerului de Externe al Chinei.
Fu Ying, un alt oficial al Ministerului de Externe chinez, a declarat în cadrul unui Forum că argumentele pe care Europa le-a adus pentru a obţine ajutorul din partea guvernului Chinez, prin folosirea rezervelor sale valutare, nu sunt întemeiate şi că oficialii UE nu au înţeles suficient de bine modul în care China vrea să îşi folosească banii.
Oficialul chinez nu a exclus în mod explicit folosirea unei părţi din rezervele Chinei pentru măsuri punctuale, dar nu se va avânta în folosirea unei mari sume din economiile sale pentru a salva Europa din criza datoriilor, prin achiziţii de obligaţiuni, fie ele suverane, fie comune.
„Nu putem folosi aceşti bani pe piaţa internă pentru a atenua sărăcia”, a declarat Fu.
Economiştii estimează că guvernul Chinei a investit deja o cincime din rezervele sale în cumpărarea de acţiuni europene.
Deşi rezervele valutare ale Chinei sunt cele mai mari din lume, analiştii spun că două treimi din ele sunt blocate în titluri financiare denominate în dolari care nu pot fi vândute, ceea ce înseamnă că Beijingul are la îndemână o sumă modestă, de doar 470 miliarde de dolari, pe care să îi poată investi în fiecare an.
Fu a spus de asemenea că rezervele sunt importante pentru economiile ţării, iar China şi-a învăţat lecţia în 1997, în timpul crizei financiare din Asia, când a realizat cât de importante sunt rezervele pentru salvarea unei naţiuni.
"Refuzul Beijing-ului de a folosi rezervele valutare pentru a scăpa Europa de criză nu p