Dan Grecu, fiul adoptiv al lui Octavian GrecuTinerele care au fost obligate să se prostitueze au fost de acord să dea declaraţii procurorilor care anchetează cazul clanului Butoane. Gabriel Cătălin Şandu împreună cu alţi trei indivizi au racolat o fată din Giurgiu pe care apoi au violat-o într-o garsonieră şi apoi i-au găsit clienţi cu care au forţat-o să facă sex, informează Adevărul.ro.
Proxeneţii au purtat mai multe discuţii cu potenţialii clienţi, iar acestea au fost interceptate de către procurori.
6 septemebrie 2011 - Gabriel Cătălin Şandru discută cu o persoană de sex feminin:
- Ai vorbit? Cum îi zici?
- Cât vrea s-o ia p-asta?
- Zece minute, de fapt trei băieţi, nu-i cunoşti.
- Bagă-mă în conferinţă cu ea.
- Taci mă, că vorbesc eu cu ea. Vrea să le-o şi aduci?
- Da, n-are cu ce să se ducă s-o ia.
- Păi cum te duci tu la ei să-ţi dea banii?
- Mă duc eu.
Octavian Grecu zis "Butoane"Câţiva clienţi anchetaţi în acest caz au declarat că tinerele erau forţate să facă sex cu mai multe persoane şi erau drogate în permanenţă. Una din tinerele de 15 ani a ajuns la Dan Grecu după ce proxeneta fetei, Denisa-Florentina Mândru, nu şi-a plătit taxele la timp şi a trebuit să împartă profitul făcut de pe seama fetei cu Grecu. Denisa chiar se mândreşte cu statutul ei de "peştoaică".
13 octombrie 2011 - Denisa-Florentina Mândruţ are o discuţie cu "Coco", căruia urma să-i găsească o tânără în vederea practicării prostituţiei.
- Fă, vezi că o lungim mult. Fă rost de o troacă şi dă-mi telefon.
- Când mă?
- Astăzi. Mai fă rost de vreuna. Alina aia merge pe la mine?
- Da. Dar nu poate să stea mult.
- Şi ce fac, vin să o iau pe japiţa aia. Se... barem? Să nu vin degeaba.
- Nu.
- E virgină adică?
- Da.
Dan Grecu se ocupa de găsitul clienţilor, stabilirea tarifului şi a locul