• Manifestarile de Ziua Nationala a Romaniei au atras peste o mie de ieseni, care au tinut sa participe la ceremonialul din Piata Natiunii • Daca in alti ani erau arhiprezenti, in 2011, politicienii au lipsit pe capete de la manifestari
Peste o mie de persoane au asistat ieri la manifestarile prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei, care au avut loc in Piata Natiunii, de langa Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa. De la manifestari au lipsit, insa, multi parlamentari de Iasi. In mare parte, parinti insotiti de copii, iesenii care au asistat la manifestari si defilarea garzii de onoare, dar si la desfasurarea ceremonialului religios. Oamenii au stat cateva zeci de minute in ploaie pentru a lua parte la desfasurarea evenimentelor din Piata Natiunii. "In aceasta zi sarbatorim valorile pe care le-a promovat Romania moderna, valori care au facut cinste acestei tari si care sustin tara noastra peste tot in lume. Realitatea ultimilor ani ne arata ca traim o serie de momente-cheie, pe care suntem obligati sa le depasim. Daca in 1928, Romania aspira la libertate si democratie, astazi ne putem bucura de aceste valori. Putem sa ne mandrim cu ceea ce avem, cu valorile care fac cinste tarii", a spus prefectul Dragomir Tomaseschi. Pe langa ceremonialul militar, iesenii au avut parte si de o slujba religioasa oficiata de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de un sobor de noua preoti. "Trebuie sa ne gandim la oameni si la pamantul pe care ei il lucreaza. Romanii trebuie sa se gandeasca la bunatatea launtrica, la pamantul instrainat, precum si la subsolul pierdut. Dumnezeu ne-a daruit rugaciunea, iar in ziua de astazi ne-a lasat sa aratam ca putem sa-i cerem ajutorul. Dumnezeu sa binecuvinteze natiunea romana", a spus IPS Teofan in cuvantul adresat multimii.
Saracie la Guvern
Un fapt aparte a fost legat de repr