Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala rămâne destinaţia preferată de retailerii care vor să intre pe piaţa românească

Publicat in Curierul, vineri 2 decembrie 2011 ·

Capitala rămâne destinaţia preferată de retailerii care sunt interesaţi să intre pe piaţa românească, dar şi de cei deja prezenţi, mărcile spaniole, italiene, franceze şi britanice având o prezenţă puternică, potrivit unei analize realizate de compania Jones Lang LaSalle.

"Pot spune că interesul retailerilor pentru piaţa din România este în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Bucureştiul rămâne destinaţia preferată de retailerii care sunt interesaţi să intre pe piaţa românească, dar şi de cei deja prezenţi. Faptul că în această toamnă vedem un număr important de deschideri de centre comeciale este o dovadă clară a creşterii interesului pentru continuarea dezvoltărilor în România", a declarat şefa departamentului de retail de la Jones Lang LaSalle în România, Roxana Stănciulescu.

Rămân încă oraşe cu potenţial de dezvoltare, oraşe mari cum ar fi Galaţi, Braşov, Ploieşti, unde deja s-au anunţat centre comerciale pentru anii următori.

"Retailerii sunt interesaţi atât de proiectele anunţate în 2012, cât şi de centrele comerciale existente, care sunt în proces de repoziţionare", a declarat şefa departamentului de retail de la Jones Lang LaSalle în România, Roxana Stănciulescu.

Un număr din ce în ce mai mare de retaileri preferă parcurile de retail din vecinătatea hypermarketurilor, tendinţă care se observă în special la retailerii de tip discount, retailerii de electrocasnice sau mobilă, potrivit reprezentantului Jones Lang LaSalle.

Raportul arată că oferta de spaţii comerciale în regiune va creşte cu încă 2,5 milioane de metri pătraţi până la sfârşitul anului 2013, din care 45 de centre comerciale vor fi livrate pe piaţă în 2012, iar aproape jumătate din acest stoc va proveni din Polonia, urmată de România, Serbia şi Croaţia.

Totodată, Polonia, România, Croaţia şi Serbia pot fi clasificate ca fiind atractive, iar mărcile s

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Curs valutar 15 iulie. Euro și aurul au fost cotate în scădere

Mediafax acum o ora
Moneda europeană s-a depreciat în fața leului românesc, până la 5,0722 lei. Dolarul american a urcat la 4,3658 lei, iar francul elvețian și lira sterlină au fost cotate în scădere, la 5,4475 lei, respectiv 5,8473 lei. Gramul de aur a coborât cu mai

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum o ora
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/35°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

17°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°