Etapa a 16-a a Ligii I la fotbal programează, sâmbătă, un meci care va rămâne în istoria cel puţin a acestui campionat. Voinţa Sibiu, una dintre cele mai dezavantajate echipe de către arbitrii, va primi vizita Universităţii Cluj, o altă formaţie care s-a plâns de multe ori în acest campionat de unele decizii de arbitraj. Partida ar trebui să înceapă la ora 13:00, pe stadionul "Municipal" din Sibiu, însă oficialii celor două echipe au convenit ca jucătorii să intre pe teren cu 10 minute întârziere în semn de protest faţă de arbitrajele de care au avut parte în acest campionat.
Protest anti-CFR
"Am căzut de acord cu cei de la Voinţa să recurgem la acest protest pentru că dorim să tragem un semnal de alarmă. Universitatea Cluj este cea mai dezavantajată echipă în acest campionat, împotriva noastră s-au comis cele mai multe greşeli, dar şi împotriva Sibiului s-a greşit. De aceea, în conformitate cu regulamentul, am căzut de acord cu ei să organizăm acest protest", a declarat directorul sportiv al Universităţii Cluj, Felix Grigore. Hotărârea vine după ce, etapa trecută, adversara directă a Voinţei şi, în acelaşi timp, marea rivală a lui "U", CFR Cluj, a câştigat la Sibiu după ce arbitrul Radu Petrescu a anulat eronat un gol gazdelor.

"Am