Europa este confruntată cu cea mai grea încercare de până acum. În pofida celor mai intense eforturi nu s-a reuşit redobândirea încrederii de către pieţele financiare.

Ba chiar mai rău: În multe ţări, încrederea cetăţenilor în proiectul european a avut de suferit. Întreaga Europă se zbate în criza datoriilor care, între timp, ameninţă nu numai lumea financiară, ci şi economia reală şi chiar viitorul proiectului european.

Criza a avut drept efect ieşirea bruscă la iveală a tuturor punctelor slabe ale uniunii economice şi monetare: îndatorarea nefrânată a unor ţări de-a lungul anilor, competitivitatea eterogenă a economiilor naţionale şi nişte lacune considerabile în tratatele europene. Pentru prea mult timp, aceste probleme au fost cosmetizate. Acum trebuie să recunoaştem că nu mai putem să continuăm astfel. Am trăit experienţa dureroasă că o politică monetară şi valutară comunitarizată nu poate să funcţioneze durabil în absenţa unei politici economice şi fiscale strict coordonate.

Trebuie să înţelegem ce ar însemna dacă zona euro s-ar eroda sau chiar s-ar destrăma. În consecinţă, ar fi periclitat întregul proiect european şi astfel şi visul nutrit de popoarele noastre de-a lungul deceniilor. Ar fi în pericol şi modelul nostru unic de garantare a păcii şi bunăstării, precum şi marea şansă de a ne impune cu valorile şi interesele europene într-o lume care nu va mai sta sub semnul Occidentului.

Fără îndoială, rezolvarea crizei datoriilor suverane este astăzi cea mai importantă sarcină a politicii europene. Vom putea birui această problemă doar atunci când vom instaura pe întreg continentul nostru o cultură a stabilităţii. Tocmai experienţele statelor Europei Centrale şi de Est arată că se poate reuşi în acest sens. Într-un timp scurt şi cu eforturi mari, aceste state au realizat într-o manieră remarcabilă ceea ce mai trebuie întreprins