aMiru Kim recunoaşte că îi este frică de microbi, însă, cu toate astea, pentru noul ei proiect artistic, tânăra va trăi cu porcii timp de 104 ore, fără întrerupere, potrivit DailyMail.
Fosta studentă la medicină va locui într-un coteţ din faţa galeriilor de la festivalul Art Basel Miami 2011 iar vizitatorii o vor putea admira, goală, prin vitrină.
Experienţa nu e una uşoară pentru artistă, având în vedere că a suferit de o tulburare obsesiv-compulsivă în copilărie.
"Mirosul este aproape toxic. În timpul şedinţelor trebuie să fiu într-o anumită stare psihică. Totuşi, după ce termin, nu pot să scot mirosul din piele. E deranjant", a declarat Miru Kim pentru HuffingtonPost.
Kim, fiica unui filosof corean, a devenit cunoscută datorită autoportretelor nud realizate în spaţii ciudate, precum fabrici abandonate, tuneluri şi poduri.
Ea spune că munca ei o ajută să-şi depăşească temerile - "de întuneric, de activităţi periculoase în general şi frica de murdărie".
Ideea proiectului "Îmi plac porcii şi ei mă plac pe mine" i-a venit după ce a citit o carte a filosofului francez Michel Serres în care autorul explorează caracteristicile pielii.
"Pielea nu este numai un înveliş protector al corpului, sau o membrană care permite schimbul dintre exteriorul şi interiorul corpului", a declarat Kim, spunând că "serveşte şi ca un punct de combinare a lumii exterioare, a sinelui lăuntric şi a corpului cu sufletul. Când stau alături de porci, îmi conştientizez existenţa mai mult decât oricând."
Kim a devenit fascinată de porci în timpul unei disecţii pe când era studentă la Universitatea Columbia din New York.
"Atunci am observat că anatomia şi culoarea pielii este foarte asemănătoare cu a noastră", a spus Kim despre prima ei întâlnire intensă cu aceste animale. "Porcii sunt creature sensibile, inteligente şi când intru în ţarc reacţionează