- Editorial - nr. 902 / 2 Decembrie, 2011 Azi, 2 decembrie 2011, ar fi implinit 76 de ani. Incerc sa mi-l inchipui cum ar fi aratat la acesti ani, sub acea pereche de mustati parca intr-adins lasate sa-l maturizeze la cei 21 de ani. Intre "zodia buna” a nasterii lui, acolo, la Poiana Marului – Malini, si "Pasarea cu clont de rubin” a acelei nopti de 9 spre 10 decembrie 1956, a tragicului accident, si sfarsitul din zorii zilei de 22 a lunii lui Indrea, pe ata vietii lui s-au insirat doar 21 de ani. Timp condensat in care "misterul materiei insufletite” a asezat durata unui poet nascut, nu facut, cuprinzand si "Scoala de Literatura «Mihai Eminescu»”, avandu-i dascali, cu remarcabilele lor prelegeri, pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, si sunetul acela metalic al versului din "Moartea caprioarei”, poem scris la doar 18 ani, "simbol al intregii lui poezii”, "incarcat pana in varful unghiilor de mesajul, ritmul si lumina poeziei, asa cum cochilia scoicii e incarcata de vuietul marii”, si prevestirea asezata mereu sub unda tragica a "Primelor iubiri”, pana la acea pierdere "in oceanul de aripi miscatoare”. "Avea ceva de miel, si de ied, si de manz, intr-o primavara pe o pajiste verde” – scria Geo Bogza, atunci, la lunecarea poetului in intuneric. Sub semnul destinului, scurta lui fulgerare de diamant a lasat in urma tinuta de eretic a unui Francois Villon, a unor Arthur Rimbaud, a unui Esenin, si cantecul puritatii debutului de la 15 ani, clocotul nestapanit, spontaneitatea uimitoare, explozia talentului debordant, "originalitatea de fond a poeziei-instinct a vietii si a mortii”: "Seceta a ucis orice boare de vant/ Soarele s-a topit si a curs pe pamant//...// Ciuturile scot din fantana namol...//... Vaile vuira. Cazuta in genunchi/ Isi ridicase capul, il clatina spre stele,/ Il pravali, apoi, starnind pe apa,/ Fugare roiuri negre de margele.” ("Moartea capr