Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul promovat în Africa de Sud

Publicat in Adevarul, vineri 2 decembrie 2011 ·

Mai multe filmuţele de prezentare au fost prezentate la reuniunea prilejuită de Ziua Naţională a România.

În Africa de Sud, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită printr-un cocktail la care au participat 150 de persoane, printre care Benedict Martins, ministrul adjunct al întreprinderilor publice. Reuniunea s-a desfăşurat pe fondul prezentării mai multor filme despre istoria şi dezvoltarea oraşelor Braşov, Sibiu, Sighişoara, Bucureşti, Iaşi şi Constanţa, relateaza mediafax.

Fruntaşi la turism

Braşovul are câteva puncte forte. Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România cu peste 500.000 de turişti pe an şi un profit de un milion de euro în 2010.

Braşovul se situează pe locul al doilea pe ţară ca număr de turişti după Bucureşti. În lunile iulie şi august, în general, ocupă locul al treilea după Bucureşti şi Constanţa, deoarece mulţi români merg pe litoral.

În plus, anual numărul turiştilor a fost într-o continuă creştere. Dacă în 2009, la Braşov au fost 404.650 de turişti, în 2010, numărul vizitatorilor a ajuns la 456.037 de persoane.

O creştere mai importantă, de 20,8%, se înregistrează în rândul turiştilor străini, de la 70.084 la 84.584, în timp ce numărul turiştilor români a crescut cu 11%, de la 334.612 la 371.453 de persoane.

77,1% dintre turiştii străini care s-au cazat la Braşov sunt din Europa, urmaţi de cei din Asia 10,1%. Cei mai mulţi turişti au fost din Germania, urmaţi de turiştii din Franţa, Italia, SUA, Israel şi Marea Britanie.

Statisticile arată că cele mai vizitate obiective turistice din municipiul Braşov sunt: Biserica Neagră, Piaţa Sfatului, Bastionul Postăvarilor, Cetăţuia Braşov şi, mai ales în lunile de iarnă, Poiana Braşov.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°