Goldman Sachs (GS), principala bancă de tranzacții de mărfuri de pe Wall Street, rămâne încrezător față de prețurile mărfurilor în 2012, pe fondul unui pesimism accentuat al pieței datorat prognozelor celorlalte bănci importante Morgan Stanley și JPMorgan.
Banca de investiții a confirmat în prognoza sa asupra prețurilor că prețul țițeiului Brent, care era tranzacționat joi la 109,85 dolari barilul, va crește la 127,50 dolari barilul la sfârșitul lui 2012. GS a prezis, totodată, că acțiunile futures cu vânzare la trei luni, care, în prezent sunt tranzacționate la 7.810 de dolari tona, vor crește până la 9.500 de dolari, anul viitor, anunță publicația financiară „Financial Times”.
Oficialii GS au declarat că își va păstra recomandările „umflate” asupra mărfurilor pentru următoarele 12 luni, prevăzând o creștere de 15%, menționând că posibilele insuficiențe pe piață ar putea să împingă prețurile mai sus.
Conform raportului GS, „etanșarea crescândă a piețelor, provocată de lichidări de stocuri și probleme de aprovizionare fac ca multe piețe de mărfuri să devină extrem de vulnerabile la creșteri de prețuri pe termen mediu.”
Viziunea optimistă a GS contrastează puternic cu cea a celorlalte bănci de investiții, Morgan Stanley susținând, miercuri, că creșterea prețurilor mărfurilor va fi limitată în 2012 iar JPMorgan a retrogradat mărfurile la „sub valoarea optimă” luna trecută.
Economiștii de la GS și-au redus prognoza de creștere economică globală pe 2012 la 3,2%, de la 3,4% din cauza unei așteptate înrăutățiri a crizei datoriilor suverane în Europa. Deși acest lucru ar indica o ameliorare a creșterii economice, echipa de cercetare a departamentului de mărfuri a declarat că și-a păstrat previziunile anterioare din cauza probabilei „evitări a unei recesiuni globale.”
Referindu-se la lecțiile învățate în 2008 – după ce c