Finanţatorul Stelei, George Becali, a declarat, vineri, în faţa instanţei supreme, că terenul pe care l-a luat la schimb de la Ministerul Apărării avea o valoare sentimentală pentru el, pentru că era semănat cu lucernă, şi-şi putea paşte liniştit oile acolo, în locul "ciobanului Bebe".
Instanţa supremă a reluat, vineri, audierile în dosarul în care finanţatorul echipei de fotbal Steaua, George Becali, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, şi fiica acestuia au fost deferiţi justiţiei pentru un schimb de terenuri dintre omul de afaceri şi instituţia statului.
Înalta Curte a continuat audierea fostului ministru al Apărării, Victor Babiuc, şi i-a audiat şi pe restul inculpaţilor din acest dosar, respectiv pe fiica lui Babiuc, Dana Babiuc, pe generalul Dumitru Cioflină şi pe finanţatorul Stelei George Becali.
În faţa celor trei judecători, Becali a afirmat că procurorul care a instrumentat cazul a minţit cu privire la faptele sale, despre care a arătat că au fost legitime şi că nu înţelege care este acuzaţia de vreme ce la momentul schimbului el ar fi fost cel care a ieşit în pierdere.
Becali le-a mai explicat magistraţilor că a preferat să ia la schimb terenul din localitatea Ştefăneşti şi nu un altul, propus iniţial de Ministerul Apărării, din zona Ghencea, datorită unei valori sentimentale pe care o nutrea faţă de acel teren.
"Am refuzat terenul din Ghencea pentru că mă interesa un teren mai apropiat de ferma mea din Pipera. În felul acesta eu puteam transporta mai uşor şi mai ieftin mâncarea pentru animale. În plus, terenul avea o valoare sentimentală pentru mine. Era semănat cu lucernă şi puteam să îmi duc şi eu oile la păscut acolo. Dar eu nu puteam până să fac schimbul. Pentru că acolo era interzis, că era al Armatei. Doar un cioban Bebe putea paşte oile acolo. Eu mă ofticam. Că ăla, Bebe, păştea ziua, că avea blaturi", a susţinu