Canalul YouTube a trecut în decursul nopţii la noua interfaţă, într-un efort de a imita un televizor şi, astfel, de a menţine mai mult timp atenţia utilizatorilor. Noul format prezintă o colecţie de canaluri pe care utilizatorii le pot salva în meniul din partea stângă, imitând un propriu program tv pentru fiecare utilizator, personalizat după propriul gust, notează SFGate.com.
Noul format va sugera mai multe clipuri utilizatorului pornit într-o căutare pe YouTube şi îl va face să rămână mai mult timp logat. "Încercăm să îmbinăm ce e mai bun de la televizor cu ce e mai bun din online", a explicat Shishit Mehrotra, vicepreşedinte pe "product development" al companiei. Întreaga schimbare la faţă a costat YouTube-ul nu mai puţin de 100 de milioane de dolari, bani pe care compania intenţionează să îi scoată din publicitate.
În ultimul an, YouTube a lucrat la a creşte timpul pe care îl petrec utilizatorii logaţi. Un utilizator petrece, în medie, 20 de minute pe zi pe canalul companiei, în timp ce la televizor petrece în jur de cinci ore pe zi. În plus, canalul a adăugat o nouă funcţie prin care utilizatorii pot sări peste reclame. Totodată, advertiserii vor plăti de-acum doar pentru reclamele care ajung să şi fie vizionate, nu şi pentru cele închise imediat ce apar pe ecran.
Motorul de căutare video al celor de la YouTube rămâne în continuare cea mai accesată astfel de destinaţie pe Internet, adunând zilnic peste 3 miliarde de vizionări de clipuri video.

Noul format va