Un text din Caţavencii

Dacă vă bate gîndul unei călătorii la Istanbul, trebuie să citiţi cartea lui Pamuk despre acest oraş uluitor. Iar dacă nu intră în vederile voastre turistice, cu atît mai mult ar trebui să vă bucuraţi de Istanbul, măcar ca să ştiţi ce pierdeţi. Cînd Pamuk a fost în România zicea că Bucureştiul îi aduce aminte de oraşul lui. Vorbea melancolic despre casele lăsate dinadins în paragină din Bucureşti, în locul cărora o să vă treziţi cu cine ştie ce blocuri de birouri. El fumase tacticile astea imobiliare încă din anii 70.

Asemănările nu se opresc aici. Mahalale pîrlite care se învecinează cu cartiere rezidenţiale giugiuc, haite de cîini vagabonzi şi cerşetori cîţi pofteşti. Psihologie de ţară uitată şi sărăcită, dornică să se occidentalizeze cu orice preţ. Averi inexplicabile, multe dubioase, din tunuri şi afaceri cu statul. Bunicul lui Pamuk a făcut avere din astfel de afaceri, o avere pe care fiii lui au risipit-o cu investiţii prosteşti şi cu cheltuieli fiţoase, pînă au sărăcit şi s-au mutat din cartierul rezidenţial în care locuiau, care pe unde a putut.

O mare diferenţă însă: în timp ce Stanbulul a decăzut de la rangul de oraş bogat şi capitală de imperiu, Bucureştiul a tot tras nădejde că va deveni o mare capitală. Altminteri, amîndouă au vechi tradiţii în materie de corupţie, dar, în ceea ce ne priveşte, să recunoaştem că noi am împrumutat modelul de la administraţia otomană, cu bacşiş şi peşcheş, ambele de origine turcă.

Dintr-un oraş de învingători, Istanbulul a ajuns treptat, dar mai ales după Primul Război Mondial, o urbe melancolică şi tot mai săracă, în care codoşi răbdători pîndesc turişti beţi, să le plaseze cîte o fată, iar oamenii obişnuiţi se îmbracă în culori cenuşii. Din cînd în cînd însă lumea asta depresivă şi resemnată se trezeşte, pusă pe distrugerea „duşmanului” din interior – jefuieşte şi distruge