Pentru prima dată, Teatrul Municipal Baia Mare a decis să adapteze o piesă contemporană după stilul de viaţă maramureşean. Astfel, duminică de la ora 18.00 pe scena băimăreanăp se va juja piesa "Butoiul cu praf şi pulbere" (The Powder Keg), o adaptare după macedoneanul Dejan Dukovski.
"Butoiul cu praf şi pulbere" este o poveste tragi-comică, despre oamenii Maramureşului, cel mai nedomesticit ţinut românesc, un loc unde ţăranii au construit un cimitir vesel în care până şi moartea are mormântul ei, un loc în care se trăieşte total, se iubeşte intens şi se moare ca-n filme, un loc unde se face cea mai tare băutură din lume şi unde muzica îi însoţeşte pe oameni de la leagăn şi până la mormânt. Aceasta e lumea sălbatică despre care ne vorbeşte spectacolul Teatrului din Baia Mare, o adevărată epopee a dragostei şi morţii, a dezrădăcinării şi a întoarcerii acasă. Iar dacă la toate acestea adăugăm prezenţa obsesivă a muzicii maramureşene, interpretată live de celebrul rapsod popular Marinel Petreuş, avem toate ingredientele unui spectacol tulburător, făcut să ne trezească la realitate şi la viaţă. Mai mult nici Dumnezeu nu poate cere", a explicat directorul artistic Radu Macrinici.
Potrivit regizorului, Marcel Ţop, adaptarea textului original s-a adus într-un realism extrem. Astfel, în spectacol se vorbeşte cu dialect iar mulţi dintre actori sunt legaţi sufleteşte de acest loc.
Biletele costă 20 lei iar sala dispune de doar 90 de locuri, având în vedere că piesa se joacă cu publicul pe scenă.