Prefectul judeţului Mures, Marius Paşcan, a avertizat că România are un spor natural negativ şi că în aceste condiţii în următorii 50 de ani vom fi dominaâi de etnia rroma.
Prefectul a făcut aceste declaraţii în cadrul ceremoniei de acordare a "Fibulei de la Suseni", distincţie care se acordă anual unor personaltăţi care au adus mândri oraşului.
"Ţineţi cont că România are un spor demografic negativ, ţineţi cont că predicţiile legate de demografie demonstrează că, în următorii 50 de ani, şi românii, şi maghiarii vor ajunge minoritari pe aceste meleaguri, vom fi dominaţi de etnia rromă", a declarat Paşcan.
Acesta a mai vorbit în discursul său despre o ţară în care "parcă nu mai avem mize fundamentale", dar şi despre oameni care nu exista "decât ca şabloane, mimetic, robotizat".
O altă nemulţumire a prefectului este faptul că în judeţul sau sute de hectare de teren au fost cumpărate de firme mixte romano-arabe, dar şi că acest lucru se întâmpla în toata tara, menţionând că în acest fel românii vor ajunge să nu mai fie proprietari pe terenurile din ţară.