Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon revin la Târgu Mureş, pe 3 decembrie, printr-un concert găzduit de Teatru Scena din Cetatea Târgu Mureş. Concertele celor doi îmbină mai multe genuri muzicale: chitară flamenco, chitară clasică, folk, pop, jazz şi multă, multă improvizaţie, Chitare clasice, acustice, muzicuţe, elemente de percuţie, ukulele, voce, multă dăruire, poezie, sunt ingredientele principale care se vor regăsi la concertele celor doi.
„Fac acest turneu împreună cu Ovidiu Scridon, el s-a întors recent din Statele Unite, a fost plecat de 6 luni de zile, şi acolo a avut o serie de concerte în comunităţile româneşti de peste ocean.Acum suntem în cadrul unui turneu naţional de iarnă, intitulat chiar „Improvizaţii de iarnă” în care aplicăm nişte improvizaţii pe muzică flamenco, folk, pop, jazz.