1 decembrie a scos la suprafață, ca în fiecare an, o serie de fracturi sociale de adîncime. Principala fractură ar fi cea dintre cel care critică şi observă şi cel care se înghesuie şi participă. La un eveniment precum ziua națională ies, pe lîngă demnitari, militari sau patrioţi (buni sau nebuni ultranaţionalişti) şi acei oameni care vor să mănînce împreună o fasole cu cîrnaţi, că tot e gratis. Îi iubesc. Şi eu aş face asta dacă n-aş avea tot felul de treburi, leneveli sau ruşini de mic-burghez.

Un exemplu care împarte societatea între observatori(operatori ocazionali) şi observaţi este nesfîrşita ironie cu care e tratat personajul Dorel – peiorativul pentru muncitorul din construcții. Să decriptăm puţin situaţia. Un tip, de obicei tînăr, plătit bine ca să învîrtă trei hîrtii printr-un birou sau să mai fraierească cu asterisc o mînă de clienţi, filmează şi comentează muncitori stînd degeaba la lucrările pentru vreo stradă. Apoi pune pe youtube. Cruzimea celui care filmează e implicită și mă scoate din minți de fiecare dată. Munca fizică nu mai e deloc respectată. Empatia a dispărut complet. Nimeni nu se gîndeşte la cît de grea e munca aia. Toţi se întreabă de ce stau ăia și mănîncă? (Să mă duc și eu într/o corporație să întreb de ce stau atîția pe facebook?) Poate pentru că nu poţi săpa sau căra în continuu? Poate pentru că munca nu trebuie să fie continuă și autodistrugătoare. Dispreţul pentru “Dorel” se extinde şi în dispreţul pentru muncile “de producție” în general. Avem o castă întreagă de speculatori, mici şi mari, intermediari, care filtrează capitalul. Asta înseamnă să fii un om respectat şi atît. Disprețul pentru Dorel ne face să nu-l mai chestionăm pe patronul care-l plătește prost pe Dorel și-i mai și spune la sfîrșitul zilei: nu-ți convine, vine altul.

Vai, dar ce se înghesuie ăştia la fasole, vai, dar ce lume proastă, vai, mănîncă chiar l