Victima, în vârstă de 35 de ani, a fost transportată în stare extrem de gravă la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. De îngrijiri medicale a avut nevoie şi o femeie de 53 de ani, aflată în zona în care a avut loc impactul.
Accidentul a avut loc în Tecuci, pe strada Gheorghe Petraşcu, între un Hyundai şi o Dacie Logan. Din câte se pare, şoferul maşinii străine, un tânăr de 19 ani, din Tecuci, care rula pe şoseaua mai sus menţionată, nu a acordat la un moment dat prioritate Loganului condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului deosebit de violent, şoferul maşinii lovite a suferit răni foarte grave, fiind preluat de un echipaj al Ambulanţei şi adus spre Galaţi. La mijlocul drumului, el a fost transferat într-o ambulanţă SMURD, ajungând, în ciuda eforturilor medicilor, în stare de comă la Spitalul de Urgenţă.
Şoferul Loganului nu a fost singura victimă a neglijenţei tânărului şofer, o femeie de 53 de ani, care trecea prin zonă în momentul impactului, fiind lovită de maşina proiectată pe distanţă de câţiva metri.
Conducătorul auto vinovat este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.