Viitorul zonei euro, al UE poate, stă în implementarea unei politici fiscale comune, în capacitatea liderilor statelor membre de a respecta standarde comune, pentru a rezolva actualele tensiuni privind criza datoriilor publice, dar şi pentru a evita o situaţie similară în viitor.

Mesajul promovat din ce în ce mai des de către cancelarul german Angela Merkel pe un ton diplomatic este, de fapt, unul foarte simplu: pentru ca zona euro să fie puternică este nevoie ca fiecare stat în parte să fie puternic. În caz contrar, se ajunge în situaţia de acum, în care viitorul monedei comune a 17 state este pus în pericol de politica fiscală nefericită a doi-trei membri.

Din moment ce s-a dovedit că nu toţi liderii pot evita capcana populismului, o parte din puterea de decizie a guvernelor din zona monedei unice europene trebuie predată nucleului, la Bruxelles. Tocmai din acest motiv, atât Berlinul, cât şi Parisul vorbesc din ce în ce mai des şi mai explicit despre necesitatea modificării tratatelor de aderare, în sensul adoptării unui nou set de valori fiscale comune, de cedare a unei părţi din responsabilitatea asupra politicii economice a fiecărui stat în parte şi de introducere a unor penalităţi aspre în cazul nerespectării politicii comune.

Pentru mediul politic însă, mai ales în situaţia actuală, reforma propusă în al 12-lea ceas pentru a relansa, practic, zona euro, implică cel puţin două mari probleme: adoptarea unor standarde echitabile şi convingerea populaţiei din fiecare stat membru că renunţarea la suveranitate este benefică.

Eventualele negocieri asupra standardelor, prevederilor şi sancţiunilor privind viitoarea politică fiscală comună, se anunţă încă de pe acum foarte tensionate. Diferenţele dintre statele euro sunt foarte mari. Acoperirea oferită de moneda unică nu a garantat niciodată omogenitatea dezvoltării economice şi a sănătăţii fis