* cel puţin asta a anunţat prim-adjunctul şefului IPJ Brăila, comisarul Adrian Glugă, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Brăila, ce a avut loc săptămâna aceasta
* "Suntem la un nivel rezonabil al infracţionalităţii comparându-ne cu noi înşine, dar şi cu infracţionalitatea la nivel naţional", a concluzionat Glugă în faţa consilierilor, după ce a prezentat un sumar al activităţii IPJ Brăila în primele 9 luni ale lui 2011
În urma unui raport realizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila reiese că infracţionalitatea din judeţul nostru a mai scăzut faţă de anii trecuţi. Informaţiile vin chiar de la prim-adjunctul şefului IPJ Brăila, comisarul Adrian Glugă, care, la cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean, a făcut o scurtă prezentare a activităţii IPJ Brăila în primele 9 luni ale anului curent. "În perioada supusă analizei, IPJ Brăila a direcţionat toate eforturile pentru asigurarea obiectivului primordial, respectiv îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului. În acest context, o serie de activităţi de prevenire au fost derulate la iniţiativa IPJ Brăila în colaborare cu nenumărate instituţii de pe plan local cu atribuţii în domeniu", a declarat comisarul. Pe lângă cele de mai sus, Glugă a prezentat şi o situaţie generală în ceea ce priveşte numărul de accidente rutiere şi de infracţiuni grave ce au avut loc. Legat de accidente, conform raportului Poliţiei, acestea au scăzut în 2011 cu 19%, o situaţie asemănătoare fiind întâlnită şi la capitolul persoanelor decedate (scădere de 42%), sau rănite grav în urma evenimentelor rutiere (scădere de 15%). După spusele comisarului, deşi mai există câteva segmente infracţionale care au cunoscut creşteri (criminalitatea sesizată şi infracţiuni contra patrimoniului), în general, Brăila stă bine şi în zona criminalităţii. "Infracţionalitatea săvârşită cu violenţă a înregistrat o scădere cu 24,8%. Un indicator car