Era o vreme, cand privind peste cortina de fier, vedeam cu jind miracolul capitalist. Aveam de ce. Numarul orelor de lucru era rezonabil, saptamanal, doua zile erau libere, concediile nu se comparau cu ale noastre, nici vacantele, pensiile, lefurile si nici vitrinele magazinelor.
Uriasul gabarit al Chinei
De atunci, pana acum, s-a produs o schimbare spectaculoasa. Criza sistemului financiar si nemultumirile mocnite ii fac chiar si pe cei mai optimisti sa se intrebe daca nu cumva acesta este inceputul sfarsitului capitalismului modern.
In fata unei asfel de intrebari puse frontal, profesorul Kenneth Rogoff, de la Universitatea Harvard, fost economist-sef al FMI, continua si el intrebarea, retoric: daca acesta este sfarsitul, ce altceva avem pregatit, ca sa puem in locul lui?
Intr-un artiol publicat in Project Syndicate, acelasi profersor observa cu ironie ca, daca am vrea sa inlocuim capitalismul, n-am avea la dispozitie altceva decat tot un sistem capitalist, intrucat alte sisteme s-au icercat dureros si au esuat.
Gandul ne ispiteste ca, in lipsa cortinei de fier, sa privim macar peste zidul chinezesc, dar acolo se desfasoara o parodie a capitalismului, imposibil de adoptat in alta parte.
Daca judecam corect, observam in China un sistem care traieste si prospera, nu datorita unor mecanisme economice perfecte, ci datorita uriasului gabarit al tarii, al resurselor si al unui comert gata sa se sufoce in suc propriu, atunci cand va constata ca nu-i mai poate sufoca pe altii.
China este marcata printr-o crestere economica rapida, impresionanta din exterior, dar cu venituri reduse ale propriei populatii, cu vulnerabilitati sociale stapanite prin autoritatea fortei si o fragilitate economica si financiara certa, dar greu de diagnosticat.
Subzistenta tuturor este numai o speranta @N
