Cu 6 luni înaintea primului turneu final din estul Europei, gazdele au încă probleme cu infrastructura, acuzaţiile de deturnare de fonduri şi asigurarea securităţii suporterilor.
Nu doar la noi costurile stadioanelor uimesc. Ucrainenii au reuşit chiar să ne depăşească, prin banii cheltuiţi pentru construirea ori renovarea celor destinate să găzduiască partide de la CE 2012. Arenele din Kiev, Doneţk, Harkov şi Lvov au costat împreună circa 1,4 miliarde de euro, la care se adaugă un alt miliard pentru stadioanele din Varşovia, Gdansk, Poznan şi Wroclaw.
Cel mai scump e "Olimpicul" din Kiev, locul unde se va decide noua campioană a Europei pe 1 iulie. Inaugurat acum două luni, cu destulă întîrziere, stadionul reconstruit în trei ani a ajuns la un preţ de 600 de milioane de euro, deşi proiectul iniţial fusese de 340 de milioane, cam cît a costat "Allianz Arena" din Munchen! Diferenţa a apărut după ce, scrie "Gazzetta dello Sport", în ecuaţie "s-a implicat un al treilea constructor, o firmă foarte apropiată guvernului ucrainean".
La "Arena" din Lvov, cheltuielile s-au umflat de trei ori! De la 94 de milioane de euro s-a ajuns pentru stadionul inagurat pe 29 octombrie la 275 de milioane. Aproape cît "Donbass Arena"! Şi acolo s-ar fi făcut o "inginerie" financiară. 5 grupuri de supertoalete ecologice la stadionul lui Şahtior facturate, potrivit aceluiaşi cotidian italian, la o incredibilă sumă de 400.000 de euro!
234 de milioane de euro este costul "Naţional Arena", mult peste primul preţ de 119 milioane
500 de milioane de euro a costat cel mai scump stadion din Polonia, "Narodowy" din Varşovia, unde se joacă primul meci
9 hoteluri de 5 stele pune la dispoziţie Ucraina pentru milionul de fani aşteptaţi la Euro. Doar 5 la sută dintre locurile de cazare au certificat internaţional
Noua poliţie antihuligani
Ucrainenii încea