Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda critică modul în care funcţiile sunt date doar celor care sponsorizează PDL

Publicat in Antena 3, sâmbătă 3 decembrie 2011 ·

Cezar Preda a descoperit de ce nu creşte PDL în sondaje: pentru că pune în funcţii publice numai piloşi plini de bani. Iar apoi Emil Boc trebuie să dea socoteală pentru fiecare dintre ei.

Preda l-a dat ca exemplu pe directorul tehnic al Nuclearelectrica, despre care a lăsat să se înţeleagă că este pe acest post pentru că ar fi sponsorizat o organizaţie a partidului de guvernământ, scrie Mediafax.

"Nu e om sănătos la cap să nu fie şocat când aude că directorul tehnic de la Nuclearelectrica este un economist. De când e lumea directorul tehnic e cel care ştie orice pe partea tehnică într-o firmă" a declarat deputatul PDL.

Preda îşi aminteşte de perioada 2004-2007, când a făcut parte dintr-o comisie care avea rolul de a desemna directorii societăţilor din subordinea statului, iar de atunci cunoaşte practicile prin care în funcţii cheie sunt puse persoane care cotizează sume importante la partid.

"Veneau la noi cu nume. Ne uitam cine e: e un specialist bun? Unde a lucrat? Când vedeau că nu ţine, dădeau vina pe Traian Băsescu. Ziceau că a zis şefu, până a aflat Băsescu şi le-a zis cum e cu folosirea numelui lui. Acesta este PDL de acum şi nu e corect ca totul să fie pus în cârca lui Emil Boc. El zilnic trebuie să dea răspunsuri de ce face câte un nenorocit din ăsta pus unde nu trebuie", a declarat Preda.

Cezar Preda a descoperit de ce nu creşte PDL în sondaje: pentru că pune în funcţii publice numai piloşi plini de bani. Iar apoi Emil Boc trebuie să dea socoteală pentru fiecare dintre ei.

Preda l-a dat ca exemplu pe directorul tehnic al Nuclearelectrica, despre care a lăsat să se înţeleagă că este pe acest post pentru că ar fi sponsorizat o organizaţie a partidului de guvernământ, scrie Mediafax.

"Nu e om sănătos la cap să nu fie şocat când aude că directorul tehnic de la Nuclearelectrica este un econo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 59 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 50 minute
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum o ora
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum 40 minute
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum o ora
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Gabriela Firea: Ciolacu este persoana cea mai potrivită să candideze la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea a declarat vineri că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă. Cu siguranţă este persoana cea mai potrivită să candideze, a spus Firea.

Ironii la adresa PNL de la PSD: tricou cu un fluture care zboară şi mesajul Make Suceava Great Again

Mediafax acum o ora
Social democraţii au fost ironici cu partenerii de coaliţie de la PNL. Ei au prezentat un tricou pe care erau inscripţionate un fluture care zboară şi mesajul Make Suceava Great Again. Ironia face referire la liderul PNL Gheorghe Flutur care a pierd

Fotoreportaj: vară constructivă pentru AKTOR pe A0 București Sud Lot 3

Capital acum 11 minute
Constructorul grec AKTOR ține ritmul crescut al lucrărilor pentru tronsonul de autostradă din sudul Bucureștiului A0 L3, fiind aproape de pragul de 70% stadiu fizic de execuție a proiectului.

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/24°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°