Ziduri in ruine. Cladiri parasite. Blocuri nerenovate din 1900 toamna. Dar si noi, atat de noi incat ies din peisaj. Stalpi de iluminat public cu un strat gros de tapet de la miile de anunturi care de ani buni le-au stat pe post de culoare.
Bucurestiul de altadata. Cum socializau romanii acum 100 de ani?
Noi, "bucurestenii", trecem in fiecare zi pe langa ele, fara sa le bagam in seama. Mereu mult prea grabiti, mult prea blazati sau "doar" indiferenti, ne punem o mina lunga si, sub protectia castilor din urechi, privim inainte.
Inainte si numai inainte. Mereu inainte! Ochelarii de cal nu mai sunt o exceptie, sunt o moda care a inceput de cativa ani si care pare sa nu se mai termine. Putem sa traim, chiar putem. Si, totusi, nu inteleg de ce preferam sa ne multumim doar cu existatul!
E mai bine sa te inchizi intr-un confort inchipuit, sa te izolezi intr-o ignoranta regresiva doar pentru ca orice informatie noua vine insotita de o speranta nou-nascuta? Asa, si? Oare ce se intampla daca privesti in stanga? Dar in dreapta? In sus ai incercat?
Altfel cum indraznesti sa critici "gunoiul" asta de Bucuresti, daca nu ai curaj sa te uiti la el? Sa te uiti la el, nu prin el! Are atatea mesaje, incat n-o sa ai niciodata indeajuns de multa rabdare sa le cauti pe toate. De fapt, nici nu e nevoie sa le cauti, sunt la vedere. Trebuie doar sa vrei sa le vezi!
Grafitti-ul, interzis in Bucuresti
Cand o sa fii pregatit, o sa-ti lovesti privirea de ziduri intregi de ganduri mute... De ce atat de multe? Pentru ca, spunea cineva, candva, "ceea ce nu poate fi schimbat, trebuie sa fie macar descris". Esti gata?
@
