Maestrul Valentin Gheorghiu vine pentru a patra oară la Filarmonica Piteşti, de două ori concertând cu orchestra şi o dată în recital alături de Roxana Gheorghiu.
Filarmonica Piteşti organizează joi, 8 decembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un recital cameral susţinut de pianiştii Roxana şi Valentin Gheorghiu.
În program: W. A. Mozart – Sonata în Re Major, Franz Schubert – Grand Rondeau în La Major, op. 107, Franz Schubert – Marş caracteristic III în Do major, op. 121, Frédéric Chopin – Vals în la minor, Serghei Rachmaninov – Romanţă în La Major, Claude Debussy – Mica Suită, Gabriel Fauré – Suita ,,Dolly’’ şi Johannes Brahms – Două dansuri ungare.
Cine sunt artiştii invitaţi
Maestrul Valentin Gheorghiu vine pentru a patra oară la Filarmonica Piteşti, de două ori concertând cu orchestra şi o dată în recital alături de Roxana Gheorghiu.
Cadru universitar, Roxana Gheorghiu susţine concerte şi recitaluri solo sau în diverse formule pe scenele filarmonicilor din ţară, dar şi din străinătate.
Valentin Gheorghiu a urmat studiile Academiei Regale de Muzică şi ale Conservatorului Naţional Superior de Muzică din Paris la îndemnul marelui compozitor George Enescu.
Debutează la 15 ani alături de orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, susţinând, de-a lungul anilor, numeroase concerte în Anglia, Franţa, Spania, Elveţia, Germania, Italia, Austria, Grecia, Ungaria, Suedia, Polonia, Cehia, S.U.A., Israel, Canada, Japonia.